Subsemnata ZS-G aka ReaDeMica, declar pe propria raspundere ca daca e sa mor, nu vreau sa fiu inmormantata ci vreau sa fiu incinerata iar cenusa mea sa fie ingropata undeva langa un cires inflorit (neaparat in perioada in care sunt infloriti ciresii). As mai dori ca toti care isi vor aduce aminte de mine sa nu planga ci sa rada. Sa se bucure ca in sfarsit duc o “viata” mai buna. Ca in sfarsit sunt si eu fericita. Ca am atins fericirea supreama. Ca sunt linistita. Nu vreau sa fiti suparati si as mai vrea ca intr-o camera sa fie un portret cu mine, in care sa par slabuta si de cateori cineva va aprinde o lumanare pentru mine sau un betigas parfumat, sa cante melodia “Scrisoare de departe –Veritasaga”.
Sa nu uitati ca desi nu o lasam sa se vada asa des, am iubit cativa oameni pe care as vrea sa ii insir dar as ocupa prea mult spatiu si in plus s-ar putea sa uit cativa si acestia se vor supara. Asa ca o sa scurtez lista: rudele (toate de la mama si tata pana la verisori), George, Valy, Vampiru’, CelCeStie, DORA, mama Dorei, Mirela si parintii sai, Tibi (pe tine te-am iubit extraordinar de mult), Alex Catalin, Alex Daniel, Padawan si altii.
Bunuri materiale nu am reusit sa strang prea multe. Si tot ce am se datoreaza minunatilor mei parinti si familiei cu care petrec Revelionul sau Pastele. Va multumesc pentru tot. Nici nu stiti ce mult insemnati pentru mine. As vrea ca atunci cand va ganditi la mine sa va ganditi la o fata care avea prea multa dragoste de oferit si prea putine modalitai de a o arata! Imi pare rau daca v-am dezamagit. Imi pare rau ca nu sunt fiica perfecta, iubita ideala, nepoata dorita sau amica cea buna. Recunosc ca nu am dat tot ce am mai bun, recunosc ca lumea asta e prea mare pentru mine. Recunosc ca am fost fiul risipitor si imi pare rau. Imi pare rau daca mama s-a culcat nemancata ca sa am eu ce manca. Imi pare rau ca tata s-a imprumutat cand nu aveam eu bani. Imi pare rau ca am fost bolnava de mica si ca ati cheltuit banii cu mine. Imi pare rau ca v-am scos peri albi si ca nu am putut sa fiu atat de desteapta pe cat sunt parintii si rudele mele. Asa sunt eu, oita neagra vopsita in roz. Imi pare rau ca nu ati putut sa ma cunoasteti cu adevarat pentru ca nu v-am lasat sa ma vedeti cu adevarat. Imi pare rau ca nu stiu sa apreciez viata la adevarata sa valoare. Imi pare rau pentru greselile din viata mea, imi pare rau pentru alegerile proaste facute, imi pare rau pentru ca m-am nascut in secolul acesta. Imi pare rau pentru multe. Dar cel mai rau imi pare ca a trebuit sa imi construiesc o carapace in care sa traiesc.
As vrea sa va ganditi la mine ca la un copil. Atat. Asta e testamentul meu! Dati ascultare!
PS: Scuze pentru incoerenta dar durerea nu imi permite sa fiu coerenta. De la ora 13 ma lupt cu o durere infernala (de la 1-10 pe scara durerii, o simt de 9,5). E cea mai puternica durere pe care am avut-o vreodata!
2 comentarii:
As vrea sa-ti pot spune vorbe mai intelepte, dar auspiciile nu-mi permit sa o fac. Insusi titlul ma lasa cu o senzatie echivoca. Ceva este cert insa: ma bucur ca nu ma pot indoi de marea ta apreciere si - poate ca este nevoie de o confirmare, caci tacerea uneori nu este de aur - te asigur de onesta-mi reciprocitate.
Te imbratisez cu drag!
Mirela
teribila durerea ce te chinuia, ma bucur ca ai scapat cu viata ;)
Trimiteți un comentariu